Sarko şi Merkel au spus „niet” la Bucureşti

Rusia a dat o lovitură sub centură Statelor Unite, tocmai pe tărâm românesc, tărâm loial american. Au câştigat meciul, e drept la limită în faţa Statelor Unite dar destul încât să-i întunece finalul de carieră lui Bush, binefăcătorul României.

Dacă în urmă cu câţiva ani România susţinută de toată Europa, dar nu şi de SUA, era un motiv suficient pentru neacceptarea noastră în NATO, acum voinţa SUA nu mai este supremă. Ucraina şi Georgia stau doar la uşa NATO pentru că aşa vrea Rusia, iar Macedonia e de asemenea în aşteptare pentru că aşa vrea Grecia. Degeaba vroia SUA altceva.

Profitând de faptul că puterile europene vor personalitate, monstrul estic condus de cameleonul rafinat Putin a schimbat cursul istoriei la Bucureşti. De acum înainte e cert: SUA nu mai conduce lumea.

Şi noi cu ce rămânem dacă nici de curcubeu n-am avut parte?

Cu o frumoasa privelişte întipărită despre un preşedinte american aflat lângă Pontus Euxinus care era încântat de îngheţata românească.

Doar o vorbă săţ-i mai spun

„Doar o vorbă săţ-i mai spun” se numea emisiunea celebră a unui lingvist fixist prin anii 1996-1997, emsiune aparte în care se taxau greşelile limbii române în mod succint.

Apoi a devenit politician, senator ţărănist 2 ani până când şi-a dat demisia în urma unui scandal lingvistic.

A redevenit senator pe listele PSD în 2000 în legislatura în care a propus cel mai controversat proiect de lege lingvistic, care astăzi îi poartă numele şi în mare măsură a dus pe calea cea bună limba română. În 2003 trece în mod surprinzător la PRM.

A fost jurnalist, critic literar, traducator, fin comentator al culturii şi politicii române, creatorul celui mai complet „sait” cultural, literar şi lingvistic românesc, un exemplu de oratorie şi dialog argumentat rar întâlnit în politica şi mass media românească.

Fixistul se numea George Mihail Pruteanu şi din păcate nu mai e.

Ruşine neocomunistă

După 2 penaltiuri neacordardate în meciul cu CFR Cluj, după un penalti neacordat în meciul cu Unirea Urziceni, Steaua trebuia să primească un alt cadou, întemeiat sau nu, tot cadou rămâne. 9 puncte în loc de maxim 2 e totuşi ceva. Neocomunismul postvalentinian, actual becalian trebuie să trăiască, că deşi nu a ajuns preşedinte să devină Steaua campioană 100 de ani, măcar omul cu bani e cea mai mare valoare naţională a românilor.

Evident că ce s-a întâmplat joi seara e de condamnat, huliganismul nu se poate accepta nici măcar pe stadioane, dar rămân câteva semne de întrebare, probabil retorice, pentru că să nu uităm trăim în România:

1. Ce merit are clubul Steaua Bucureşti că un aşa zis suporter rapidist a aruncat cu brichete în capul arbitrului?
2. Cum se poate demonstra că acel suporter era rapidist, cu atât mai mult cu cât la scorul din acel moment era favorabil Rapidului?
3. De ce atât de multe surse neoficiale care susţin un plan premeditat, susţinut şi de atitudinea jucătorilor şi a oficialilor Stelei care au părăsit terenul, respectiv stadionul în grabă?

Dacă mizerie ar fi doar în fotbalul românesc ca o excepţie, atunci nu am avea motive de îngrijorare, dar acest fenomen sportiv şi social se răsfrânge în aproape toate domeniile existente practicate de români. Prin urmare să nu ne mai mirăm de ce încep să ne urască unele naţii. Au motive. Nu ştim şi nu vrem să devenim civilizaţi.

Meciul Rapid - Steaua a fost întrerupt în minutul 73 de către arbitrul Alexandru Deaconu care fluierat încheierea meciului după ce a fost lovit în cap cu obiecte din tribună, la scorul de 1-0.